Se afișează postările cu eticheta Cu ciocolata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cu ciocolata. Afișați toate postările
vineri, 17 decembrie 2010

Bûche de Noël aux noisettes

13 comentarii




sau bustean de Craciun cu alune de padure sau yule log with hazelnuts :) adica o rulada cu crema, care se decoreaza (sau nu) in asa fel incat sa semene cu o bucata de trunchi de copac. Reteta am gasit-o intr-o cartulie a colectiei Marabout ''Chocolat, dessert et mignardises'' si-am adaptat-o putin.

Reteta avea una dintre cremele clasice, piure de castane (150g) amestecat cu 150g de frisca, insa am schimbat-o cu cea mai simpla si totodata superba, crema de ciocolata (200g ciocolata + 150g frisca), crema descoperita initial odata cu prajitura Rigo Jancsi.

Anul trecut am facut un tort bustean/buturga foarte complex, excelent, insa foarte lung ca timp de pregatire si-am concluzionat ca nu e nevoie de ceva in mod obligatoriu complex, pt a fi delicios :)

Blat
- cuptorul se incinge la 360F-375F
- 3 oua se bat spuma tare cu 75g zahar pudra (cel din comert, deci cu amidon), cu mixerul pe viteza maxima dureaza aproximativ 10 minute
- se adauga (printr-o sita sa evitam cocoloasele) 50g faina amestecate cu 25g cacao

- se amesteca delicat in compozitia cu oua si se da la cuptor, intr-o forma de 35x25cm, acoperita cu hartie de pergament.
- se coace 15 minute, apoi se rastoarna pe un stergar de bucatarie curat si fara mirosuri neplacute (ca de balsam de rufe sau Doamne fereste, de clor :O )
- stergarul sa fie pregatit in prealabil: bine imbibat cu apa, apoi bine stors
- revin, aluatul se rastoarna pe stergar, se indeparteaza hartia de pergament si se ruleaza delicat, dar totusi strans cu tot cu stergarul umed si se lasa asa pana se raceste


Crema
- 150ml frisca lichida, 200g ciocolata neagra sau cu lapte, 1-2-3 :) linguri lichior de alune (Frangelico) sau alte arome care va incanta
- se pune frisca intr-un bol curat, se adaga ciocolata maruntita si se incalzeste la cuptor cate 30 de secunde dintr-un foc, apoi se amesteca, daca ciocolata nu s-a topit bine, alte 30 secunde, iarasi se amesteca.

*Procedam asa pt ca ciocolata se poate arde foarte usor.

- amestecam bine compozitia pana obtinem o crema lucioasa, adaugam si aroma preferata si lasam la frigider pt 20-30 de minute, apoi se bate spuma cu mixerul
- daca vi se pare ca in crema nu aveti suficient zahar, puteti adauga 1-2 linguri de zahar pudra (!) in momentul in care frecati crema cu mixerul


Glazura
- 150 ml frisca 100g ciocolata se amesteca impreuna in acelasi mod ca mai sus
- iarasi se da totul la rece, dar nu vrem sosul intarit de tot, il vrem ascultator :)

Se pregatesc, optional, 75-100g de alune: se coc cca 8 minute la cuptorul dat pe 375F, se freaca bine sa indepartam cojitele pe cat posibil (mergeti cu tava cu alune pline de cojite, deasupra gunoiului sau afara in gradina si suflati delicat peste alune, cojile vor zbura si alunele raman curate si bune de folosit)


Asamblarea
- se intinde crema peste blat, lasand putin spatiu pe 3 dintre laturi (cea care va fi in centrul ruladei nu conteaza)
- se presara cu alunele coapte si racite
- se ruleaza cu grija (m-am folosit de stergar, cam cum se procedeaza la strudel) si se da la rece pt 15 minute


- se toarna glazura racita (inca curgatoare bine...in felul asta se si umezeste un pic blatul), peste buturuga, lingura cu lingura sa se formeze stratul frumos, apoi se da iarasi la rece, pt 15 minute.
- se decoreaza cu ciocolata razuita cu ajutorul instrumentului de curatat morcovi

- se pudreaza cu zahar pudra.


M-am lungit cu povestea, pt a face reteta cat mai clara, insa e foarte rapida si rulada extrem de buna.
luni, 13 decembrie 2010

Bezele

9 comentarii


Ce bezele vesele si-n ton cu sarbatoarea Craciunului.
Ideea de decorare a bezelelor, izvoreste de la pe site-ul Marthei Stewart cantitatea de ingrediente nu coincide

La un albus de marime medie se pun 50g zahar, la un albus extralarge se pun 60g zahar.
Un truc foarte fain l-am gasit pe un forum (nu-mi amintesc care) si era raspandit de Leila de pe blogul Bucatareselor vesele.
Trucul: zaharul se pune fierbinte in albusuri! Ori il incalziti la cuptor ori la cuptorul cu microunde.

Metoda: albusurile se bat spuma, sa fie alba, dar moale, abia apoi se adauga zaharul infierbantat intr-atat incat sa putem tine mana pe el (aici e nota mea pt ca trucul initial se poate sa spuna altfel). Se bat in continuare la viteza maxima a mixerului, cca 4 minute, pana obtinem un amestec lucios si foarte intarit. Zaharul cald actioneaza asupra albusului cam in acelasi mod in care s-ar comporta albusul batut cu zahar, peste o baie de aburi (metoda prepararii unui meringue italian). Procedeul este extrem de simplu.

Am pus si-un strop de esenta de portocale in albusuri sa le dau un pic de aroma sarbatoreasca. :)



Dungutele de culoare de pe bezea se obtin trasand cu o pensula 3 dungi de colorant rosu, gel, in interiorul poche-ului. Va recomand unul ceva mai larg, al meu e micut si stramtut si n-am avut suficient loc de manevra, sa plasez frumos albusurile in poche in asa fel incat dungile sa se formeze disciplinat.
Poche-ul poate avea interiorul din plastic, insa, cum spuneam, sa fie ceva mai larg, iar varful sa fie in forma de stea.



Se pun 2-3 linguri de albus dintr-o data nu mai mult si daca e cazul, se reimprospateaza dungutele colorate.

Pe o tava asternuta cu hartie de pergament se pun bezele la distanta egala si se dau la cuptorul incins la 175F (79C... cu alte cuvinte, cea mai mica temperatura a cuptorului) pentru 90-120 minute. Usa sa fie inchisa. Se usuca perfect, raman albe si isi pastreaza forma fara probleme.
(aici am facut bezele dintr-un singur albus)






Le puteti apoi lipi cu ciocolata ori le puteti glazura baza cu ciocolata. Sunt foarte festive si simpatice :)




o alta serie

duminică, 12 decembrie 2010

Tort "Padurea Neagra"

9 comentarii

Nu e reteta 'originala' e o compilatie de idei de ici si colo, ingredientele principale insa, nu lipsesc.

Acum, sa va servesc c-o felie in loc de introducere si-n felul acesta, va tin ocupati si nu remarcati micile stangacii de decor. :)

E o idee draguta de decorat, seamana cu tortul Eszterhazi culorile-s in ton cu Craciunul, difera putin modul in care se traseaza dungutele.

Blatul este dupa reteta bufnitelor de Halloween.

- alatul este destul de curgator si pt a evita eventualele surprize neplacute puteti imbraca exteriorul formei pt blat, in folie de aluminiu
- pun mereu si hartie de pergament pe fundul tavii si ung peretii cu unt



- se coace la 375F, dar pt aproximativ 50-60 minute pentru ca este un blat umed. Incercati cu scobitoarea si daca iese curata e gata.
- blatul se lasa la racit si se taie in 3 etaje
- daca blatul s-a tuguiat, taiati-i capacul si serviti-l ca atare :)



- se aseaza prima felie de blat pe platoul de unde veti servi tortul, puteti stropi si cu 3-4 linguri de suc de visine (zeama compotului), dar nu e obligatoriu
- tortul se umple cu visine din comport scurse bine (bocand e 600-800g)
- se aseaza visinele pe felia de blat, cu generozitate, apoi se acopera cu frisca batuta (500ml in total)cu un plic de intaritor de frisca
- se continua montarea la fel pana la ultimul blat, lasand partea de sus neunsa
- se imbraca si lateralele tortului cu frisca
- am invelit tortul pe laterale, in ciocolata
*100g de ciocolata si-o bucatica de unt cat o nuca se topesc la microunde.
Atentie! incalziti ciocolata cate 15 secunde, amestecati, daca considerati ca mai trebuie alte 15 secunde si tot asa pana aveti un amestec lucios si cu o consistenta curgatoare. Curge, dar incetinel
- pe o banda de hartie de pergament, suficient de lata incat sa inconjoare tortul, ungem ciocolata de mai sus ajutandu-ne de-o pensula. Stratul va avea 1 mm cel putin.
- se infasoara cu grija in jurul tortului, in asa fel incat sa adere perfect de frisca cu care am imbracat mariginile lui

- se da la frigider pt 5 minute sau pana s-a intarit bine ciocolata, apoi hartia de pergament se desprinde de peretele de ciocolata


- am taiat peretele de ciocolata, cu un cutit cu zimti mari, sa-l aduc la nivelul tortului

Glazura alba:

- un albus + 200g zahar pudra + 1 lingura de zeama de lamaie se amesteca bine si se intind
pe capacul tortului

Glazura rosie:
- 100g zahar pudra, 1 lingura sau 2 de suc de visine si-un strop de colorant alimentar rosu, se amesteca bine. Ne dorim o consistenta curgatoare, dar nu foarte tare, asa ca adaugati dupa caz, zahar pudra sau suc

Se orneaza ca in imagine, apoi, cu o scobitoare, se traseaza f delicat, din 2,5cm cate un cerc. Mergem mereu in sensul acelor de ceasornic.



Sa subliniez ceva: blatul desi are zahar, nu e dulce, in frisca nu am pus intentionat zahar, deci dulcele tortului provine, in principal, de la glazura si desi per ansamblu pare mult zahar, fiecare felie de tort, e mai degraba racoroasa decat dulce. :)

E de preferat sa lasati tortul o ora la frigider inainte de a-l taia.
Eu n-am facut-o si glazura nu a avut vreme sa se intareasca.

O sa revin cu reteta imbatabila de bezele.

De chips somon salsa
vineri, 5 noiembrie 2010

Macaron cu ciocolata si aroma de portocala

37 comentarii


Un desert renumit, pt care se poate face o adevarata obsesie. :))
E delicat, savuros, poate capata mii de culori si arome, intr-un cuvant este de-o versatilitate perpetua, limitata doar de imaginatia noastra.

Pare atat de usor de facut si de fapt, nu este, iar daca nu iese din prima, incerci si-a 2-a oara, si-a 3-a si-a .... mai bine nu va spun de cate ori am incercat :))) LOL

Pt o destul de lunga perioada, mi-au fost ''calcaiul lui Ahile'' patiseresc :) si astazi au iesit perfecte. Pur si simplu! :)

Sunt cativa pasi obligatorii si de-acolo incolo, calitatea ingredientelor isi pune amprenta, altfel n-as putea sa va spun de ce se incapataneaza sa nu reuseasca uneori (de multe ori in cazul meu)

Taine:
- albusurile trebuie sa aiba macar 2 zile vechime (musai!)
- in ziua in care le pregatiti musai sa stea la temperatura camerei cateva ore bune (8-10)
- compozitia finala trebuie sa fie lucioasa si as spune fina, insa granulele din pudra de migdale se pot vag observa deci nu trebuie sa ne speriem de ele
- compozitia curge, dar greu iar cand le veti turna pe hartia de pergament nu trebuie sa se intinda in tava si nici mot nu trebuie sa pastreze (la mine s-a format un mot vag, atunci cand le turnam din punga, insa a disparut in ''nasturelul'' din aluat destul de repede, semn ca am obtinut consistenta care trebuie)

Pe net veti gasi o multime de variante si secrete si retete 'infailibile' (asta pana le incercati si rupeti lantul succesului lor nesfarsit LOL ... like I did)

Exista 2 variante de preparare:
1. cu meringue italian
2. metoda de mai jos, pe care, de azi inainte, o prefer de departe

Ingrediente:
- 2 albusuri (de la oua extralarge) vechi de minimum 2 zile (cca 65g)
- 85 grame de pudra de migdale
- 150g zahar pudra (cel din comert, deoarece contine si amidon)
- 1 lingura de zahar tos
- colorant alimentar rosu si galben, sau orange
- 1 lingura rasa esenta de portocale


- in robotul de bucatarie, pulsati laolata zaharul pudra si pudra de migdale sa le amestecati perfect
- intr-un bol curat, se cerne amestecul, ne dorim un praf fin (nu ne speriem de eventualele granule vizibile din praful de migdale)
- albusurile se bat spuma cu lingura de zahar
- urmeaza esenta de portocale si colorantul alimentar (tineti cont de faptul ca la copt, culoarea amestecului se mai deschide)
- la amestecarea compozitiei uscate cu albusurile frumos colorate am folosit o metoda mai altfel
- am luat cate-o lingura generoasa din albusuri si le-am incorporat in amestecul cu pudra de migdale fara delicatetea obisnuita, vrem sa umezim totul pana adaugam toata compozitia de albusuri
- adaugam pe rand cate-o lingura din amestecul cu albusuri pana obtinem o masa in care restul de albus spumos si colorat poate fi adaugat delicat
- se amesteca delicat, dar hotarat pana amestecul devine lucios (vedeti imaginea)



- amestecul se pune intr-o punga de plastic din care ati taiat un colt ingust si se toarna in tava lasand o mica distanta intre 'cochilii'



Acum 'legenda' spune ca trebuie lasate minim o ora intr-un loc uscat, pana se formeaza un soi de ''piele'' pe fiercare macaron. Taina ar fi ca 'pielea' acesta nu va lasa compozitia de dedesubt sa iasa la suprafata si astfel se va forma renumitul piciorus al macaronului.
Eu le-am lasat in jur de 45 de minute desi 'pielea' macaronului era deja evident formata, dupa numai 10 minute.

Poate imaginea e mai clara decat textul



piciorusul aparut la copt





Se coc la cuptorul incalzit in prealabil la 285F (141C) pt aproximativ 25 minute.
Dupa 5-7 minute piciorusul a aparut, daca macaronul e reusit.
Pt a le desprinde usor de pe hartia de pergament se pun cateva linguri de apa sub hartie, intre ea si tava adica, se lasa putin la ''aburit'' apoi se iau macaronii si se pun pe un gratar la racit.

Se umplu cu un ganache simplu cu ciocolata:
90g ciocolata topita in bain marie impreuna cu 125ml frisca. Se lasa la racit.
ori
un pumn de 'lacrimi' de ciocolata topita la microunde impreuna cu 2 linguri de lapte, apoi amestecata cu 2 linguri de crema gen philadelphia (cea organica este absolut minunata) si aromata cu esenta de rom de ex.





Macaronii sunt mai buni a 2-a zi.... daca supravietuiesc pana atunci :)

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Bufnite de Halloween :-)

19 comentarii


in stol :)




Astazi, ne-am amuzat copios cu fetita mea si asta in timp ce murdaream constiincios bucataria cu ciocolata ( :O ).

Prezentarea e haioasa, iar gustul cupcake-urilor este superb!
De retinut musai ingredientele aluatului si pt blaturi de tort. Aluatul ramane umed, deci nu mai trebuie insiropat. Are o textura care-mi place foarte, foarte mult.

LE octombrie 2011- trimit reteta pt provocaarea lunii octombrie din saga Dulce Romanie, blogului My Fancy Cake.

Aluat pt 16 muffine:

200- 230g zahar brun + 40g de cacao+ 250ml lapte+ 90g ciocolata amaruie + 125g unt moale+
2 oua (galbenusurile separate de albusuri)+ 1 lingurita extract de vanilie+ 200g faina + 1 lingurita de bicarbonat de sodiu (am varfuit-o)+ 1/2 lingurita de sare

- muffinele nu sunt f dulci, daca le faceti simple mai adaugati 50g zahar

- intr-o craticioara se amesteca 1/3 din zahar cu cacaoa, se adauga laptele si se pune totul pe foc
- cand amestecul s-a incalzit se adauga ciocolata si se mai amesteca pe foc pt 1 minut, apoi se trage deoparte amestecand incontinuu pana ciocolata e perfect topita si culoarea amestecului este un maron inchis, lucios. Se lasa deoparte sa se recoreasca bine
- separat, intr-un bol, se freaca spuma untul, galbenusurile si restul de zahar
- se adauga faina, sarea, bicarbonatul si compozitia cu ciocolata
- se bat albusurile spma si se incorporeaza foarte incet in amestecul de mai sus
- se obtine un aluat destul de lichid insa la copt se comporta perfect
- se incinge cuptorul la 350F (o temperatura mai mica decat imi coc de regula prajiturile)
- se pregatesc formele pt muffine
- se umple 3/4 din forma (asta-i teoria :) in practica, am scapat ceva mai mult) si se coace 20 de minute
- se scot pe gratar




Crema (ar trebui sa incepeti cu ea)
- 250ml frisca se incalzesc intr-o cratita, se adauga 200g ciocolata semi-dulce ori de care preferati si se amesteca pana ciocolata s-a topit. Daca ati dat frisca in clocot, trageti de pe foc cratita si apoi adaugati ciocolata.
- amestecul se lasa la racit pentru o ora, apoi cu ajutorul unui mixer se bate spuma
- fiecare muffina primeste o 'palarie' din crema, 2 ochi facuti din biscuiti cu ciocolata si crema de vanilie (la noi mini Oreo) si bomboane gen Smarties, M&M etc pe post de pupila
- ciocul, din aceleasi bomboane, dar pe galben ori portocaliu


- urechile sunt jumatati de biscuite si daca mai aveti rabdare, le puteti imbraca si pe ele cu crema
(biscuitii ne-au sabotat putin, crema alba din mijloc uneori a ramas lipita de unul dintre biscuti insa cu toate neajunsurile :) ideea e tare simpatica si merita raspandita :) )



Neornate, sunt o idee de desert minunata.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Salam de biscuiti

8 comentarii


Un clasic al deserturilor copilariei multora dintre noi. :)
Prezentarea o gasesc simpatica... daca tot il numim salam sa-l si deghizam intr-unul.
Mica noutate ar fi si adaugarea unor marshmallows in amestec.

225 g ciocolata tocata, cu min 70% cacao
125g unt moale, nesarat
150g zahar pudra
1 ou
200g biscuiti rupti in bucatele de 1cm (petit-beurre de ex)
100g marshmallows albe ori colorate
si facultativ: 2 linguri de stafide albe si 2 linguri de nuci/alune/fistic/seminte de pin prajite etc
arome: esenta de rom, de vanilie etc

- pregatim un bain marie si topim ciocolata cu untul
- tragem deoparte si adaugam oul (batut in prealabil) si zaharul
- acum ar trebui adaugate si esentele preferate, eu am pus de rom
- turnam compozitia intr-un bol in care am amestecat biscutii si marshmallows si le imprietenim pe toate delicat
- se pune totul pe o folie de aluminium se ruleaza intr-o forma de salam si se da la rece pt 2 ore sau pana se intareste (eu am mai verificat salamul si pt ca initial e oarecum moale, se deformeaza in frigider, asa ca putin intarit e mai receptiv si mai usor de manevrat, forma dorita fiind de cilindru)
- odata intarit se tavaleste prin zahar pudra (din cel cu amidon) si se feliaza







Varianta color.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Fudge de ciocolata infailibil

14 comentarii


Reteta de azi are, vag, alta textura decat prima reteta de fudge incercata. Pentru ca o tin in frigider, se intareste binisor, deci ideal ar fi de scos la temperatura camerei cu 20-30 de minute inainte de a o degusta :)

o cutie de lapte condensat (300ml) + 300g ciocolata de menaj amaruie (ori semi-dulce daca va place mai dulce)+ 75g nuci coapte si macinate grosier. Gata! :)

- se infierbanta laptele condensat, apoi se trage de pe foc si se adauga imediat ciocolata, maruntita
- se amesteca incontinuu, pana se topeste ciocolata
- se lasa 5 minute deoparte si se amesteca pentru 3 minute cu un mixer
*la pasul acesta puteti adauga o lingurita de esenta de vanilie/rom
- se adauga nucile si toarna toata compozitia intr-o forma de 20x20 cm (sau mai mica) unsa in prealabil cu putin ulei

Nu stiu cat tine in frigider (pt ca este o reteta nou incercata :) ) insa, tinand cont de ingrediente si nefiind un desert care se consuma in 2-3 zile as zice ca macar 2 luni, sta bine merci la racoare.

luni, 13 septembrie 2010

Magic bar

10 comentarii


Este un dulce extrem de simplu de facut.
Se aseaza ingredientele unele peste altele, se umezesc cu lapte condensat, se coc pentru cateva minute si gata.

Tava de aproximativ 33x21cm

Straturile prajiturii sunt urmatoarele:

150g biscuiti macinati+ 100g unt topit se amesteca (am folosit robotul de bucatarie), se intinde amestecul intr-o tava

100g nuca de cocos neindulcita

100-150g ciocolata amaruie taiata bucati (folositi un cutit cu lama zimtata, merge minunat de repede)

100g ciocolata alba (optional)
100g miez de nuca tocat grosier

300ml lapte condensat indulcit (o conserva)


Se coace pt 20-25 de minute la 375F (cuptorul incalzit in prealabil) sau pana s-a rumenit usor. Se taie cand s-a racit.



Am facut-o si cu arahide-n ciocolata, nuca de cocos era penultimul strat si desi e o varianta simpatica, cea afisata astazi pe pasi, mi-a placut mai mult :)